Passa ai contenuti principali

3 tipuri de oameni

Profesorul îi arată elevului trei jucării şi îi cere să descopere diferenţele dintre ele. Toate cele trei jucării păreau identice ca formă, material şi mărime.
După ce le-a analizat mai bine, elevul a început să găsească găuri în jucării. Prima avea găuri în ambele urechi, a două avea găuri în urechi şi în gură şi a treia avea o singură gaură în ureche.
Apoi, elevul a început să repare jucăriile. A pus un ac în urechea primei jucării, dar acul a ieşit prin cealaltă ureche. Când a pus un ac şi în urechea celeilalte jucării, acesta a ieşit prin gură. Când a băgat acul şi în a treia jucărie, acesta nu a mai ieşit.
Profesorul i-a explicat apoi ce reprezintă ceea ce a făcut:
Prima jucărie reprezintă oamenii care îţi lasă impresia că îţi ascultă problemele şi le pasă de tine. Dar doar se prefac! După ce ascultă, la fel ca şi acul de mai devreme, tot ce i-ai spus iese prin urechea cealaltă. Aşadar, ai grijă cui îi împărtăşeşti astfel de lucruri şi nu te înconjura de oameni cărora nu le pasă de tine.
A doua jucărie reprezintă omenii care te ascultă şi îţi dau impresia că le pasă. Dar, la fel ca şi în cazul jucăriei, acul iese pe gură. O astfel de persoană va da fuga să spună şi altora secretele pe care i le-ai împărtăşit.
Cât priveşte a treia jucărie…acul nu a mai ieşit afară. Caută să găseşti şi astfel de oameni, cei cărora poţi să le spui cu încredere ce ai pe suflet pentru că ei nu vor duce mai departe secretele tale. Aceştia sunt oamenii cărora le pasă şi pe care te poţi baza.

Commenti

Post popolari in questo blog

Povestea unui vultur care se credea gaina

Nu putem ș ti niciodată  tot binele pe care îl poate face o vorbă bună, o încurajare sau chiar un zâmbet… Un pui de vultur neastâmpărat a căzut din cuib. Mare i-a fost norocul că un țăran milos care trecea prin pădure  s-a îndurat și l-a luat acasă. Crescând printre pui și găini vulturul  a început să le imite, crezând că este la fel ca ele. Țăranul era tare mândru de isprava sa și povestea la toată lumea despre vulturul său care se crede găină. Într-o zi  un naturalist care nu prea pleca ureche la astfel de povești  veni până la gospodăria țăranului să vadă cu ochii lui minunea. Nu mare i-a fost mirarea cănd îl văzu pe vultur cum ciugulește pietricele  și scurmă după viermișori. Țăranul chiar l-a...

La mulți ani , bunica mea!

La mulți ani , bunica mea! La mulți ani acum îți spun Și-ți doresc tot ce-i mai bun, Dumnezeu să-ți dea multă sănătate  Cu forța ta le-nfrunti pe toate  Tu ești puternică, determinată, luptătoare  Când problemele încearcă să te doboare  Tu rămâi mereu in picioare  Pe toți tu îi sfătuieși  Si necondiționat iubești  Pentru fiecare suferi în parte  Plângi, râzi și mergi mai departe! Tu ești poezie, tu esti armonie  Ca o furnică plină de energie  Nu stai in loc o clipă  Nici când ești obosită  Tu ești mereu grăbită  Cu grijă, afecțiune și răbdare  Tu umpli casa de culoare  În ochii tăi sclipește o rază de soare  Eu îți transmit o caldă îmbrățișare  De departe eu îți spun: "La mulți ani și tot ce-i bun"! Dumnezeu să-ți dea din plin, Multă sănătate și tot ce-i divin! O zi frumoasă iți doresc  Și nu uita că te iubesc! Cu mult drag nepoata ...