Passa ai contenuti principali

Pastreaza radacinile puternice

Doi vecini își cultivaseră propriile grădini de legume. Unul dintre ei era un profesor ieșit la pensie, iar celălalt era agent de asigurări foarte pasionat de tehnologie. Amândoi plataseră legume felurite și așteptau să crească.
Profesorul le punea puțină apă și nu le oferea întotdeauna suficientă atenție, în timp ce vecinul său le punea apă din belșug și se ocupa zilnic de plantele sale. Legumele din grădina profesorului erau mici, dar arătau bine. Cele ale agentului de asigurări erau mari și verzi. Într-o noapte, o furtună puternică s-a abătut peste sat. A doua zi dimineața, cei doi vecini au ieșit să vadă dacă furtuna le-a afectat grădinile. Vecinul care era agent de asigurări a văzut cu groază cum toate plantele erau scoase din rădăcini și totul era distrus. Plantele din grădina profesorului însă nu erau deloc afectate, stăteau mândre în pământ.
„Amândoi am cultivat aceleași plante, eu chiar am avut mai multă grijă de ele decât ai avut tu de ale tale, le-am pus chiar și multă apă. Totuși plantele mele au fost smulse din rădăcini, în timp ce ale tale nu au pățit nimic. Cum e posibil?”, s-a întrebat agentul de asigurări.
Profesorul a zâmbit ușor și spune:”Le-ai oferit plantelor tale multă atenție și apă, dar din această cauză ele nu au mai fost nevoite să muncească. Tu ai făcut ca totul să fie mai ușor pentru ele. În timp ce eu le-am dat doar o cantitate suficientă de apă și am lăsat că rădăcinile lor să caute mai multă. Și, datorită acestui lucru, rădăcinile lor au mers în jos și asta a făcut că ele să fie mai puternice. De aceea plantele mele au supraviețuit.”
Morala: Această poveste este pentru părinți, pentru că și copiii sunt asemenea acestor plante. Dacă li se oferă totul, nu vor înțelege că pentru a avea tot ceea ce au este nevoie de muncă intensă. Nu vor învăța nici ei să muncească și să respecte munca. Uneori, cel mai bine doar să îi ghidăm, în loc să le dăm ceea ce cer.

Commenti

Post popolari in questo blog

Povestea unui vultur care se credea gaina

Nu putem ș ti niciodată  tot binele pe care îl poate face o vorbă bună, o încurajare sau chiar un zâmbet… Un pui de vultur neastâmpărat a căzut din cuib. Mare i-a fost norocul că un țăran milos care trecea prin pădure  s-a îndurat și l-a luat acasă. Crescând printre pui și găini vulturul  a început să le imite, crezând că este la fel ca ele. Țăranul era tare mândru de isprava sa și povestea la toată lumea despre vulturul său care se crede găină. Într-o zi  un naturalist care nu prea pleca ureche la astfel de povești  veni până la gospodăria țăranului să vadă cu ochii lui minunea. Nu mare i-a fost mirarea cănd îl văzu pe vultur cum ciugulește pietricele  și scurmă după viermișori. Țăranul chiar l-a...

La mulți ani , bunica mea!

La mulți ani , bunica mea! La mulți ani acum îți spun Și-ți doresc tot ce-i mai bun, Dumnezeu să-ți dea multă sănătate  Cu forța ta le-nfrunti pe toate  Tu ești puternică, determinată, luptătoare  Când problemele încearcă să te doboare  Tu rămâi mereu in picioare  Pe toți tu îi sfătuieși  Si necondiționat iubești  Pentru fiecare suferi în parte  Plângi, râzi și mergi mai departe! Tu ești poezie, tu esti armonie  Ca o furnică plină de energie  Nu stai in loc o clipă  Nici când ești obosită  Tu ești mereu grăbită  Cu grijă, afecțiune și răbdare  Tu umpli casa de culoare  În ochii tăi sclipește o rază de soare  Eu îți transmit o caldă îmbrățișare  De departe eu îți spun: "La mulți ani și tot ce-i bun"! Dumnezeu să-ți dea din plin, Multă sănătate și tot ce-i divin! O zi frumoasă iți doresc  Și nu uita că te iubesc! Cu mult drag nepoata ...