Passa ai contenuti principali

Ce inseamna sa fii bogat?

Următoarea povestioară te ajută să înţelegi care sunt lucrurile care te fac să fii cu adevărat bogat.
Într-o zi un tată înstărit l-a luat pe fiul său într-o excursie. Cei doi urmau să ajungă într-un sat, unde să petreacă câteva zile.
Tatăl dorea ca în acest fel să îi arate băiatului său cum trăiesc oamenii săraci şi să îl înveţe în acest fel să aprecieze toate lucrurile frumoase pe care familia lor a reuşit să le agonisească până acum.
Tatăl şi fiul au petrecut o zi şi o noapte la ferma unei familii extrem de sărace, apoi s-au întors acasă.
Când s-au reîntors din această călătorie neobişnuită, tatăl l-a întrebat pe fiul său.
“Cum ţi s-a părut excursia noastră, dragul meu?”
“A fost foarte frumos, tată.”
“Ai văzut cum trăiesc oamenii săraci?”
“Da!”, a răspuns copilul.
“Şi ce ai învăţat din această experienţă?”
Fiul a stat puţin şi s-a gândit, apoi i-a răspuns tatălui său.
“Am văzut că noi avem un câine acasă, ei au patru câini. Noi avem piscina care ajunge până în mijlocul grădinii, ei au un frumos pârâu care pare să nu aibă un capăt. Noi avem lampadare scumpe în casă, ei au stelele. Terasa noastră ajunge până la curtea din faţă, ei au tot orizontul.”
Când băiatul a terminat ce avea de spus, tatăl a rămas fără cuvinte. Fiul lui a ţinut apoi să mai adauge: “Îţi mulţumesc, tată, pentru că mi-ai arătat cât de săraci suntem!”.

Commenti

Post popolari in questo blog

Povestea unui vultur care se credea gaina

Nu putem ș ti niciodată  tot binele pe care îl poate face o vorbă bună, o încurajare sau chiar un zâmbet… Un pui de vultur neastâmpărat a căzut din cuib. Mare i-a fost norocul că un țăran milos care trecea prin pădure  s-a îndurat și l-a luat acasă. Crescând printre pui și găini vulturul  a început să le imite, crezând că este la fel ca ele. Țăranul era tare mândru de isprava sa și povestea la toată lumea despre vulturul său care se crede găină. Într-o zi  un naturalist care nu prea pleca ureche la astfel de povești  veni până la gospodăria țăranului să vadă cu ochii lui minunea. Nu mare i-a fost mirarea cănd îl văzu pe vultur cum ciugulește pietricele  și scurmă după viermișori. Țăranul chiar l-a...

La mulți ani , bunica mea!

La mulți ani , bunica mea! La mulți ani acum îți spun Și-ți doresc tot ce-i mai bun, Dumnezeu să-ți dea multă sănătate  Cu forța ta le-nfrunti pe toate  Tu ești puternică, determinată, luptătoare  Când problemele încearcă să te doboare  Tu rămâi mereu in picioare  Pe toți tu îi sfătuieși  Si necondiționat iubești  Pentru fiecare suferi în parte  Plângi, râzi și mergi mai departe! Tu ești poezie, tu esti armonie  Ca o furnică plină de energie  Nu stai in loc o clipă  Nici când ești obosită  Tu ești mereu grăbită  Cu grijă, afecțiune și răbdare  Tu umpli casa de culoare  În ochii tăi sclipește o rază de soare  Eu îți transmit o caldă îmbrățișare  De departe eu îți spun: "La mulți ani și tot ce-i bun"! Dumnezeu să-ți dea din plin, Multă sănătate și tot ce-i divin! O zi frumoasă iți doresc  Și nu uita că te iubesc! Cu mult drag nepoata ...